Kazuo Chiba Shihan, 8 Dan Aikido Aikikai
În ziua de azi există mai multă diversitate. Unii practică
Aikido din motive legate de sănătate, alţii din raţiuni de ordin filosofic sau
spiritual, toate aceste lucruri sunt bune. Ceea ce e cu adevărat important
însă, e faptul că dacă privim Aikido ca pe un copac, trebuie să devină foarte
clar cine are să preia rolul frunzelor și
crengilor, şi cine va prelua rolul rădăcinii şi trunchiului. Câtă vreme există
oameni care îşi asumă rolurile rădăcinii şi trunchiului, atunci copacul rămâne
sănătos şi puternic, iar crengile şi frunzele nu vor înceta să apară. Atunci nu
avem de ce să ne facem griji. Oamenii ar trebui să reţină acest aspect şi să
înceteze să insiste că Aikido nu ar trebui să fie aşa cum este în prezent.
Frunzele sunt frunze ,
iar crengile sunt crengi, acestea sunt bune în şi pentru sine. Nu e nimic în
neregulă cu ele, sunt parte a copacului. Întrebarea e cine îşi va asuma
răspunderea pentru a menţine rădăcina şi trunchiul?
Din punctul meu de vedere, nu există nici o îndoială că Budo
formează rădăcina Aikido. Ramurile şi frunzele cresc pornind de aici. Toate
celelalte elemente - Aikido ca stil de viaţă, ca terapie pentru o sănătate mai
bună, ca obiectiv estetic sau calistenic - toate acestea izvorăsc dintr-o
rădăcină comună, care este Budo. Aceste lucruri sunt absolut în regulă, dar
ideea e că ele nu reprezintă rădăcina însăşi. O-Sensei întotdeauna accentua
faptul că “Aikido este Budo” şi “Budo este sursa de putere din Aikido”.